O caldă urare în ușa de seară
grăiește iubitei ce va să tresară
în pasul ce umblă spre sufletu-i
pictat de vânturile estului
în culoare și paloare de marea
cu nisipurile-i calde de răcoarea
șoptit-adormită a nălucei din versul
ce curge sub acoperișul pedestru
al pământului devenit abstractă formă
de Cale Lactee pe o platformă
de tren ce-și ostoiește cei câțiva cai
în gara mică din fața casei: Mihai.
