Ce-l face pe om să creadă
că găsește un altul care
să-i asculte,
să-i vadă,
să-i trăiască înlăuntrul
așa cum ar vrea să-l destăinuiască oglinzii?
Ce-l face pe om să vrea să vocalizeze
gânduri muzicale ce nu au cuvinte,
dar spun atât de multe
despre netrăirile afișate în expoziții temporale
de pe simezele interioare?
Ce-l face pe Diogene
să caute un om cinstit,
în plină zi,
cu o lumânare aprinsă?
Am un prieten
în fiecare străin
ce crede că m-a citit.
