E o icoană din străbuni
Ce noaptea mi se-arată
Și când mă-ntorc de la război
Făptura-i vine de îndată.
Nu port vreun dumnezeu al lumii
Și nici icoane n-am în suflet
Rugile mele nu-s fierbinți;
Ea îmi răsare când închid ochii.
E-o urmă veche din pământuri,
E-un glas de la-nceputurile lumii
Ce strigă devenirea-ntru ființă
Când doi erau doar Unul între ceruri.
Este icoana mea de luni,
Marți nu mai am credință,
Iar miercuri nu îmi amintesc
De joia-n neființă
Ce vinerea mi-aduce-n dar
O sâmbătă fără de har
Și o duminică-n zadar.
Mi-aștept icoana mea de luni.
