Îmi este trist şi n-am un ametist
Să dreg de tine umbra ochilor,
Iar domnu' soare e cam orbitor
Se pune-n zborul meu de-a curmeziş.
Da, da, îmi este trist; se spune
Că păsările plecate în departe
Nu uită de cuibul părăsit; iar eu
Ar trebui să-mi amintesc de glasul tău
Lăsat ca semn - pe noptieră - într-o carte.
Nu, nu-mi este trist; e antibucurie,
E talpă goală ce plimbă în pustie.
Din alte anotimpuri coboară sevă mută
În acorduri; iar în cuvinte muza se închide.
