Și totuși nu-i femeie ce să nu vrea cuvinte;
Când te voi întâlni ți-oi spune: ”Ești anormală!”
Și-apoi îți dau o primăvară și o toamnă
Să te trimit la transhumanță în propria minte.
„Ai uitat să-ți cobori visele de la frunte!”
Dragostea tace între noi, dar mă cuprinde
A ta mână de ochii-mi ce curg la vale
Cu ploaia de august ce spală totul în cale.
Și totuși nu-i cuvânt ce să nu caute femeia;
În orice gest, privire, adevăr or adâncire
Tu ești acolo în pridvor și-aștepți fără mâhnire
Să-mi treacă rătăcirea și să-ți spun iar: ”draga mea”.
